"Underworld 4", realitate sau??
31.7.2010 - 7:00
Se ştie că povestea din "Underworld Evolution" nu a primit un final exact, ci a fost mai mult lăsată în suspensie. Eh, se pare că fanii acestei serii ar putea avea parte, în sfârşit, de o continuare pe măsură. ŞI asta pentru că, de curând, co-creatorul seriei, Len Wiseman, a mărturisit că o a patra parte a acestei francize de succes este tot mai aproape de concretizare. Scenariul este aproape de final, iar dintr-o clipă în alta vor începe tratativele cu frumoasa Kate Beckinsale, interpreta rolului principal în primele trei părţi. Răspunsul acesteia este crucial pentru "Underworld 4" - care va fi realizat în format 3D - , care nu ar mai fi acelaşi lucru dacă Beckinsale ar refuza să mai îşi asocieze numele cu acest proiect. Dacă răspunsul ei se va dovedi a fi unul pozitiv şi lucrurile se vor desfăşura într-un ritm normal, data cea mai probabilă de lansare a acestui sequel este 23 septembrie 2011.
Urmatorul articol